Sunt un medic oftalmolog dedicat și pasionat, în practica de zi cu zi avand ca piloni, empatia
pentru pacient, profesionalismul și dorința de actualizare continuă a cunoștințelor. Fiecare
pacient este tratat după modul în care eu îmi doresc să fiu tratat, fiind atent la nevoile și
întrebările pacientului și asigurându-mă ca acesta înțelege explicațiile oferite.
Am absolvit Universitatea de Medicina, Farmacie, Știinte și Tehnologie din Târgu Mureș, iar
rezidentiatul la Clinica de Oftalmologie din Târgu Mureș. Pe perioada rezidentiatului cat și după
am participat la cursuri și stagii de pregătire în țară cât și în străinătate în Elveția, Italia, Bulgaria
si India.
Arii de expertiză: consultații oftalmologice generale, diagnosticarea și tratamentul diverselor
afecțiuni oculare(glaucom, retinopatie diabetică, degenerescenta maculară legată de vârstă,
etc.), tratamente laser YAG, injecții intravitreene, intervenții chirurgicale pentru cataracta,
pterigion, chalazion.
