Reducere a dioptriilor cu până la 10 dioptrii în mai puțin de 10 secunde.
– Degenerescența macluara legată de vârstă, forma exudativa (“umedă”), în care se dezvolta sub retină vase anormale, ce duc la scăderea vederii centrale și la vedere deformată. Fară tratament, pierderea de vedere poate fi rapidă și severă.
– Alte boli oculare, în afara celei enunțate mai sus, ce conduc la apariția de vase anormale sub retină: miopie mare, striuri angioide, inflamații corioretiniene, traumatism ocular. În anumite situații, cauza neovascularizatiei coroidiene (vasele anormale din spatele retinei) nu se cunoaște. Fără tratament, pierderea vederii poate fi rapidă și severă.
– Edem macular refractar la metodele uzuale de tratament. Această condiție se poate întâlni în retinopatia diabetică, în obstrucțiile venoase retiniene, în diverse inflamații corioretiniene.
Eylea a fost dezvoltat special pentru tratamanetul bolilor oculare, prin injectare intravitreana. Efectul acestuia este complex și are scopul de a reduce cantitatea de exudat, de a stabiliza peretele vascular și de a reduce numărul vaselor nou-formate. El a fost aprobat pe piață farmaceutica din lume, după testări și studii clinice riguroase, că tratamant în diferitele boli ale retinei, în care acționează prin blocarea unei anumite substanțe (numită VEGF, adică factor de creștere endoteliala vasculară) implicată în dezvoltarea vaselor de sânge noi.
În prezent, lumea oftalmologică internațională optează din ce în ce mai mult pentru tratamentul cu Eylea în bolile oculare, motivul principal fiind rezultatele clinice incurajatore, chiar și în stadiile mai avansate ale bolii.
În anumite situații, în care medicul oftalmolog consideră factorul inflamator că fiind o cauză importantă a progresiei acestor boli retiniene, vă adăuga o altă substanță numită Triamcinolon, care face parte din grupul corticosteroizilor, are efect antiinflamator puternic, antialergic și stabilizează peretele vascular. Această substanță a fost aprobată de asemenea pentru injectare intravitreană.
Scopul tratamentului este prevenirea pierderii în continuare a vederii. Pacienții care răspund
bine la tratament recâștigă o parte din vedere, pe când în alte situații se produce o mică
ameliorare. Exista și posibilitateta că tratamentul să nu fie eficient în prevenirea deteriorării în continuare a vederii.
Înainte de injecție vi se dilată pupila și se anesteziază ochiul cu picături (oxibuprocain). Este posibil să aveți un mic disconfort ocular, dar procedura nu este dureroasă și durează câteva minute. Substanța se injectează în gelul dinăuntrul ochiului, lateral de cornee, prin scleră. Tratamentul se poate repeta de câteva ori, la intervale de 4-6 săptămâni. Medicul dumneavoastră oftalmolog stabilește dacă este necesar să se repete tratamentul și de câte ori.
Alternativele de tratament în degenerescența maculară legată de vârstă, forma umedă sunt terapia fotodinamica cu Visudyne, singura sau asociata cu injectarea intravitreana a unei substanțe anti-vasoproliferative (Macugen, Kenalog). Rezultatele acestor proceduri nu au fost până acum pe măsură așteptărilor. În țara noastră, terapia fotodinamica cu Visudyne s-a făcut până în prezent pe un număr mic de cazuri, datorita limitărilor de natura financiară care privesc atât sistemul de sănătate cât și pacientul, iar rezultatele după injecțiile cu substanțe anti VEGF au fost net superioare.
Complicații după administrarea Eylea/Triamcinolon
Exista riscul alergiei la substanță administrata, sub forma de prurit, urticarie, tulburări respiratorii și/sau cardiovasculare, dar ele apar mai frecvent la persoane cu teren alergic. Daca aveți alergie de orice fel (la medicamente, alimente, praf, polen) sau sunteți cunoscut cu astm, trebuie să vă informați oftalmologul.
Riscuri legate de injectarea intravitreana
Complicații posibile după injectarea intravitreana sunt: leziuni corneene, cristaliniene și retiniene, dezlipire de retina, cataracta, glaucom, hipotonie, hemoragie oculara, infecție oculara (endoftalmita). Aceste complicații sunt foarte rare dar pot conduce la pierderea severa și chiar totala a vederii.
Odihnă și activitate:
După injecția intravitreană, pacientul trebuie să stea întins la domiciliu timp de cel puțin 1 oră. Ulterior, activitățile zilnice obișnuite pot fi reluate, însă trebuie evitate eforturile fizice și traumatismele oculare timp de 2–3 săptămâni.
Pansament steril:
Ochiul va fi acoperit cu un pansament steril. Pansamentul trebuie îndepărtat conform indicațiilor medicului, iar efectuarea controlului a doua zi depinde de recomandarea medicului și de situația individuală.
Igienă oculară:
Picăturile antibiotice se vor utiliza conform indicațiilor medicului, de regulă timp de 4 zile.
Curățarea ochiului și a zonei înconjurătoare se va face timp de 2 săptămâni numai cu apă fiartă și răcită.
Este interzisă frecarea ochiului. Pentru ștergere ușoară se vor folosi comprese sterile.
Control medical:
Medicul va stabili momentul controlului post-injecție și va decide necesitatea unei noi injecții sau a tratamentului suplimentar.
Situații care necesită asistență medicală imediată:
Pacientul trebuie să contacteze urgent medicul oftalmolog sau serviciul de urgență dacă apar:
Durere oculară intensă sau în creștere
Scăderea bruscă a vederii sau vedere încețoșată
Sensibilitate la lumină
Roșeață accentuată a ochiului
Secreții oculare purulente sau apoase
Alte situații urgente:
Trebuie contactat imediat medicul de familie sau urgența dacă apar: dureri abdominale, constipație, greață, dureri toracice, sângerări anormale, amorțeală pe o parte a corpului sau tulburări de vorbire. Medicul oftalmolog trebuie informat cât mai curând despre aceste situații.
Intervenții chirurgicale:
Orice intervenție chirurgicală, inclusiv stomatologică, trebuie comunicată medicului, deoarece Eylea nu se va administra cu mai puțin de o lună înainte sau după orice tip de chirurgie.
Cristalinul – lentila transparentă a ochiului care are rolul de a focaliza imaginea pe retină – devine opacă și mai dură. Cataracta poate apare pur și simplu din cauza vârstei (așa-numita cataractă senilă) sau ca urmare a unui traumatism ocular (cataracta traumatică), a tratamentului îndelungat cu anumite medicamente (de exemplu steroizi), asociată cu alte boli oculare (cataracta complicată) sau generale (cataracta patologică). Indiferent de cauza cataractei, aceasta se manifestă cu scăderea progresivă a vederii (descrisă adeseori ca încețoșarea vederii), însoțită uneori de sensibilitate la lumină, sau modificarea dioptriilor.
Dacă modificarea vederii vă afectează viața de zi cu zi, se impune îndepărtarea cataractei. Singurul tratament al cataractei este cel chirurgical, respectiv operația. Fără tratament vederea scade progresiv, ajungând până la perceperea luminii.
Momentul operației depinde de necesitățile pacientului, dar nu trebuie amânat prea mult, deoarece cu cât cataracta este mai avansată cu atât tratamentul chirurgical este mai dificil, complicațiile sunt mai frecvente.
Scopul operației de cataractă este de a recupera vederea pierdută din cauza cataractei. În timpul operației de cataractă este îndepărtat din ochi cristalinul opac și este înlocuit cu un cristalin artificial transparent, care va rămâne în ochi permanent.
Operația de cataractă nu poate recupera vederea pierdută din cauza altor boli oculare: glaucom, degenerescență maculară, diabet și altele. În cazul în care cataracta este foarte avansată, fundul de ochi nu poate fi examinat și oftalmologul nu poate aprecia dacă există unele boli ale retinei care pot scădea vederea. După îndepărtatea cristalinului opac se vizualizează fundul de ochi și se pot descoperi afecțiuni ale retinei care nu au putut fi diagnosticate înaintea operației. Din acest motiv oftalmologul nu vă poate garanta vederea perfectă sau îmbunătățirea vederii după operația de cataractă.
În majoritatea cazurilor, operația de cataractă îmbunătățește vederea semnificativ, rareori rămâne nemodificată (dacă există și alte afecțiuni oculare grave care nu au putut fi diagnosticate preoperator) și extrem de rar vederea se înrăutățește după operație (în cazul apariției unor complicații grave).
Majoritatea pacienților operați vor necesita după operație ochelari pentru aproape sau pentru distanță și aproape.
Oftalmologul dumneavoastră va efectua un examen oftalmologic complet care cuprinde: determinarea dioptriilor (refractometria), a vederii cu și fără ochelari (acuitatea vizuală), măsurarea curburii corneei (keratometria), măsurarea presiunii intraoculare (tonometria), măsurarea cu ultrasunete a lungimii globului ocular și calculul puterii dioptrice a cristalinului artificial (biometria), examinarea la microscop a părții posterioare a ochiului prin pupila dilatată (oftalmoscopia fundului de ochi).
Alegerea dioptriei cristalinului artificial care va fi implantat se alege în funcție de dioptria ochiului celălalt (astfel încât să nu fie diferențe farte mari între cei doi ochi), în funcție de dioptria anterioară apariției cataractei , de dorința pacientului de a vedea la distanță fără ochelari și a purta ochelari la aproape sau de a vedea cu ochelari la distanță și fără ochelari la aproape.
Deși măsurătorile pentru determinarea dioptriei cristalinului artificial sunt foarte exacte, rezultatul final, respectiv dioptria pacientului după operație nu este întotdeauna cea pe care a planificat-o oftalmologul. Pe măsură ce ochiul se vindecă, cristalinul artificial se poate deplasa foarte ușor spre anterior sau posterior, gradul acestei deplasări fiind variabil și impredictibil și din acest motiv dioptria după operație poate fi ușor diferită de ceea ce s-a țintit înainte de operație. La pacienții cu dioptrii foarte mari înainte de operație, dioptria după operație este mai greu de prevăzut. Din motivele mai sus amintite, uneori pacientul va avea nevoie atât de ochelari de distanță cât și de ochelari de aproape.
Înainte de operația de cataractă sunt obligatorii anumite examinări de laborator (Hemoleucogramă, glicemia, INR, IP, AgHbs, Anti HCV) și un examen cardiologic sau de medicină internă care să indice dacă există sau nu contraindicație pentru operația de cataractă.
Medicul dumneavoastră o să vă recomande 2 feluri de picături preoperatorii.
Înainte cu o zi de la operație, începeți tratamentul în felul următor: Netildex de 5 ori pe zi, Yellox de 3 ori pe zi.
Înainte de operație este necesar să informați oftalmologul de rezultatul investigațiilor de laborator și a examenului cardiologic, de alte boli de care suferiți, de eventualele alergii și să urmați întocmai eventualele tratamente indicate, inclusiv în ziua operației.
În ziua operației trebuie să mâncați în mod normal, să vă luați medicamentele obișnuite și să le luați cu dumneavoastră pe cele necesare (de exemplu dacă aveți astm bronșic să luați la dumneavoastră spray-ul antiastmatic). Dacă aveți un aparat auditiv este bine să-l aplicați pentru a putea colabora cu oftalmologul, dar să-l informați de prezența aparatului.
Pregătirea preoperatorie propriu-zisă durează aproximativ o oră, timp în care se aplică picături de dilatare a pupilei, picături anestezice, pacientul este îmbrăcat pentru a putea intra în sala de operații (de acasă vine îmbrăcat normal), și se aplică anestezia locală de către oftalmolog sau asistent.
Anestezia se poate face prin injecție cu anestezic în jurul ochiului sau cu picături. Alegerea tipului de anestezie se face de către oftalmolog în funcție de cataractă și de bolile asociate. Ambele forme de anestezie asigură o operație nedureroasă. Complicațiile anesteziei prin injecție sunt rare și constă în apariția unei sângerări la locul injecției (hematom retrobulbar) care poate implica amânarea operației până la resorbția sângelui, apariția unei vederi duble după operație (de regulă trecătoare) sau reacții generale la anestezic.
Înainte de operație la nevoie se pot administra sedative ușoare.
TEHNICA OPERAȚIEI
În majoritatea cazurilor cataracta se operează prin tehnica numită facoemulsificare. Această tehnică este numită de către unii pacienți operație cu laser în mod greșit, deoarece nu se folosește laser, ci ultrasunete.
În sala de operație pacientul este așezat pe masa de operații pe spate, într-o poziție cât mai comodă atât pentru pacient cât și pentru medic. Ochiul este izolat cu un câmp operator steril special, de unică folosință. Ochiul este ținut deschis cu un instrument numit blefarostat. Dacă pacientul este anesteziat cu injecție, nu poate mișca ochiul. Dacă anestezia s-a făcut numai cu picături, pacientul trebuie să colaboreze cu medicul și să privească în direcția în care i se cere. Operația se efectuează sub un microscop puternic, a cărui lumină poate fi percepută de pacient și poate fi ușor deranjantă.
Operația propriu-zisă începe cu incizia corneei de 2.2 mm. În învelișul cristalinului cataractat se practică un oficiu circular. Apoi cristalinul este fragmentat cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete (așa-numita facoemulsificare) și este îndepărtat prin spălare cu o soluție specială. În locul cristalinului îndepărtat se injectează un cristalin artificial pliat, care se deschide în interiorul ochiului. Substanțele speciale care au protejat interiorul ochiului sunt spălate și incizia este închisă prin injectare de lichid în buzele plăgii. Rareori este necesară sutura plăgii cu fir, care are nodul îngropat și nu deranjează, fir care va fi îndepărtat la câteva săptămâni după operație.
Dacă cataracta este foarte avansată, fragmentarea cristalinului cu ultrasunete ar putea afecta transparența învelișului exterior al ochiului (corneea), ceea ce ar compromite rezultatul operației. În acest caz, oftalmologul va decide aplicarea unei alte tehnici chirurgicale, numită extracția extracapsulară a cristalinului. Această decizie poate fi luată înainte de începerea operației sau în cursul operației, dacă este necesar. Această tehnică clasică constă în efectuarea unei incizii mai lungi prin care cristalinul este extras întreg, fără a fi fragmentat. Cristalinul artificial care se implantează în acest caz este rigid iar incizia trebuie suturată. Firele cu care se suturează conjunctiva sunt resorbabile, dar până se resorb, pot da o jenă oculară.
După operație pacientul poate pleca la domiciliu, a doua zi revine la control.
Ziua operației:
Prima săptămână postoperator:
Săptămâna 2-4 postoperator
RISCURILE OPERAȚIEI DE CATARACTĂ
Toate operațiile au un anumit grad de risc. În cazul operației de cataractă riscurile sunt minime, complicațiile sunt rare și în majoritatea cazurilor se pot trata cu succes. Complicațiile apar cu atât mai frecvent cu cât cataracta este mai avansată, de aceea este foarte important ca operația să nu fie amânată prea mult, până când vederea este foarte scăzută. În acest caz poate fi necesară operația prin tehnica clasică, care are mai multe complicații comparativ cu tehnica modernă.
De asemenea complicațiile sunt mai frecvente la pacienții cu anumite boli oculare (ex: glaucom, sindrom pseudoexfoliativ, uveite, corneea guttata etc.), la cei cu traumatisme oculare sau alte intervenții chirurgicale oftalmologice în antecedente (pt. glaucom, dezlipire de retină), la cei care folosesc anumite tratamente pentru boli generale asociate (anticoagulante, medicamente pentru adenomul de prostată, etc.)
În fiecare caz în parte oftalmologul va informa pacientul asupra riscurilor specifice.
Complicațiile ce pot să apară intraoperator sunt:
La aproximativ 20% dintre pacineții operați de cataractă, în special la cei tineri, după câteva luni sau ani după operație, poate apare cataracta secundară care se manifestă prin scăderea progresivă a vederii. Cataracta secundară constă în opacifierea capsulei cristaliniene (învelișul cristalinului) care în mod normal rămâne în ochi și se tratează prin așa-numita capsulotomie laser, o tehnică neinvazivă (nu este operație). Prin capsulotomie laser se practică un orificiu în capsula opacă, care permite trecerea luminii și restabilirea vederii.
Vitrectomia reprezintă îndepărtarea chirurgicală a corpului vitros din interiorul globului ocular.
Această intervenție se efectuează pentru mai multe afecțiuni oculare, precum:
îndepărtarea țesutului fibros de pe suprafața retinei;
tratarea găurilor maculare;
tratamentul dezlipirilor de retină;
îndepărtarea hemoragiilor vitreene;
alte afecțiuni mai puțin frecvente.
Pacienții cu diabet sunt predispuși la diverse afecțiuni retiniene pentru care se recomandă vitrectomia, cum ar fi: îndepărtarea țesutului proliferativ din vitros sau îndepărtarea sângelui provenit din vasele de neoformație retiniene.
În timpul vitrectomiei, chirurgul oftalmolog introduce instrumente fine în globul ocular, cu ajutorul cărora secționează și aspiră corpul vitros. După îndepărtarea gelului vitrean, se poate efectua fotocoagulare laser, se poate îndepărta țesutul fibros cicatriceal de pe retină, se pot aplatiza zonele de retină dezlipită, precum și repara rupturile sau găurile retiniene existente.
La finalul intervenției, în globul ocular se poate injecta aer, gaz sau ulei de silicon, pentru a înlocui corpul vitros și a restabili tensiunea intraoculară normală.
Vitrectomia s-a dovedit eficientă în îmbunătățirea acuității vizuale la persoanele cu hemoragii vitreene care nu se resorb spontan prin tratament conservator.
De asemenea, vitrectomia poate reduce riscul complicațiilor hemoragice la pacienții care prezintă început de hemoragie în vitros și poate diminua riscul sângerărilor intraoculare masive la persoanele cu vase de neoformație iriene.
În cazurile de dezlipire de retină, rezultatul funcțional depinde de extinderea dezlipirii și de absența recurențelor postoperatorii.
ANESTEZIA ȘI RISCURILE EI
Vitrectomia se efectuează, de obicei, sub anestezie locală parabulbară.
Riscurile anesteziei locale pot include:
perforarea globului ocular;
leziunea nervului optic, cu pierderea vederii;
hemoragie;
dezlipire de retină;
modificări circulatorii retiniene ce pot duce la pierderea vederii;
diplopie (vedere dublă);
ptoză palpebrală (căderea pleoapei superioare);
hipotensiune arterială;
scăderea frecvenței respiratorii.
RISCURILE MAJORE ALE CHIRURGIEI VITREORETINIENE
Intervenția chirurgicală nu poate garanta întotdeauna ameliorarea stării ochiului. Există riscuri inerente oricărei intervenții chirurgicale, iar în unele cazuri, problema se poate agrava sau pot apărea complicații noi. Acestea pot surveni imediat postoperator sau chiar la ani de zile după intervenție, iar tratamentul lor poate necesita noi intervenții chirurgicale.
Complicațiile posibile includ:
pierderea vederii prin sângerare, infecție sau lezarea structurilor oculare ori a celor învecinate;
dezlipire de retină, care poate necesita alte intervenții chirurgicale sau poate deveni inoperabilă;
creșterea tensiunii intraoculare (glaucom);
leziuni corneene cu vindecare dificilă, formarea de leucoame sau cicatrici corneene;
apariția cataractei, care poate necesita îndepărtarea cristalinului;
vedere dublă (diplopie);
ptoză palpebrală;
afectarea circulației oculare, cu pierderea sau diminuarea vederii;
ftiza globului ocular (micșorarea și atrofierea ochiului).
Pentru buna desfășurare a examinării și pentru a vă ajuta să suportați mai ușor procedura, este necesară o anestezie intravenoasă de scurtă durată.
Veți adormi în momentul injectării substanței hipnotice și nu veți simți nimic. Veți respira singur sau, dacă este nevoie, veți fi asistat de medicul anestezist prin intermediul unei măști.
Trezirea se produce, de cele mai multe ori, în cabinet, la sfârșitul intervenției sau chiar pe masa de investigație.
Substanțele folosite, dozele și calea de administrare variază în funcție de tipul și durata investigației, de afecțiunile asociate, greutatea corporală și tratamentele în curs.
Analgosedarea reprezintă administrarea intravenoasă de medicamente sedative/hipnotice asociate cu analgezice, în scopul reducerii anxietății și durerii, precum și al facilitării efectuării procedurii endoscopice.
Rezultatele așteptate:
Reducerea anxietății și a durerii;
Amnezie totală sau parțială de scurtă durată;
Somnolență, somn superficial sau somn profund.
Riscuri posibile:
Disconfort dacă sedarea este prea superficială;
Deprimarea respirației;
Pătrunderea conținutului gastric în plămâni, cu risc de pneumonie (sau chiar deces, dacă nu se respectă repausul alimentar preoperator);
Reacții alergice la substanțele administrate.
Cu cel puțin 6 ore înaintea explorării nu veți mânca și nu veți consuma lichide, pentru a evita regurgitarea conținutului gastric, care ar putea pătrunde în plămâni și provoca complicații grave.
Medicamentele uzuale se pot administra cu o cantitate foarte mică de apă (aproximativ 20 ml), numai cu acordul medicului anestezist.
Nu mestecați gumă și nu fumați în ziua examinării.
Anunțați medicul dacă aveți alergii cunoscute.
Comunicați toate afecțiunile existente și tratamentele pe care le urmați.
Procedura nu se efectuează în următoarele situații:
temperatură corporală peste 37,5°C;
boli infecțioase acute (răceală, gripă, boli eruptive, hepatită etc.);
vaccinări recente.
Vă rugăm să veniți însoțit(ă) de o altă persoană la clinică.
După efectuarea explorării, nu veți putea conduce autovehicule și nu este recomandat să luați decizii importante pentru restul zilei.
Endoscopia digestivă superioară (gastroscopia) este o procedură minim invazivă, care utilizează un videoendoscop — un tub flexibil, subțire, prevăzut cu sursă de lumină și cameră video — pentru examinarea mucoasei tractului digestiv superior (esofag, stomac, duoden).
Gastroscopia este o metodă performantă de diagnostic și tratament, care permite vizualizarea directă a leziunilor și prelevarea de fragmente de țesut (biopsii) pentru confirmarea diagnosticului. În anumite cazuri, permite efectuarea unor tratamente ce pot înlocui intervențiile chirurgicale.
Gastroscopia este indicată pentru diagnosticarea bolilor digestive, în special atunci când sunt prezente următoarele simptome sau semne de alarmă:
dureri abdominale, mai ales în etajul abdominal superior (dispepsie);
greață, vărsături, disconfort epigastric, arsuri retrosternale;
anemie (scăderea hemoglobinei) de cauză neprecizată sau sângerări digestive superioare;
dificultăți la înghițire (disfagie) sau scădere inexplicabilă în greutate.
refluxul gastroesofagian și complicațiile sale (hernie hiatală, esofagită, esofag Barrett etc.);
varice esofagiene sau gastrice la pacienții cu ciroză hepatică;
ulcere sau eroziuni ale mucoasei gastrice ori duodenale;
excrescențe anormale (polipi pediculați sau sesili);
tumori digestive benigne sau maligne (cancer esofagian, gastric, rar duodenal);
modificări ale stomacului operat.
De asemenea, endoscopia digestivă superioară poate fi utilizată și în scop diagnostic sau terapeutic, pentru:
obținerea de biopsii (fragmente de țesut) în vederea stabilirii diagnosticului;
test rapid ureazic pentru depistarea infecției cu Helicobacter pylori;
oprirea hemoragiilor din varice esofagiene sau gastrice (prin scleroterapie sau ligaturi elastice);
oprirea hemoragiilor ulceroase sau de altă cauză;
tratamentul endoscopic al stenozelor (prin dilatație);
rezecții endoscopice de polipi sau mucozectomii.
Examinarea se realizează cu un endoscop de diametru redus, introdus prin gură până la nivelul duodenului, pe aceeași cale pe care este înghițită mâncarea. Calea aeriană nu este afectată.
Procedura nu este dureroasă, dar poate fi ușor neplăcută. Uneori, la început, poate apărea o senzație de sufocare, însă respirația nu este afectată.
Pentru reducerea disconfortului, se administrează anestezie locală prin pulverizarea unui spray cu xilină.
La cererea pacientului și cu recomandarea medicului endoscopist, se poate efectua analgosedare profundă sub supravegherea medicului anestezist.
O examinare standard durează aproximativ 15 minute, însă durata poate crește dacă este necesară recoltarea de probe pentru laborator sau efectuarea unor manevre terapeutice (polipectomii, mucozectomii, ligaturi, dilatații de stenoze etc.).
În timpul sau după examinare pot apărea, rar, unele manifestări trecătoare:
senzație de balonare (din cauza aerului insuflat) sau greață;
dureri ușoare în gât, torace sau abdomen;
somnolență, dacă s-a utilizat sedare.
După procedură:
trebuie să rămâneți în centrul medical cel puțin 1–2 ore, până trece efectul sedativului;
vă puteți relua alimentația normală după 2 ore, odată cu revenirea reflexului normal de vomă.
Complicațiile endoscopiei digestive superioare (mai frecvente în procedurile terapeutice) pot include:
reacții adverse la sedative, de obicei minore și limitate, mai ales sub supravegherea anestezistului;
risc foarte mic de infarct miocardic sau accident vascular cerebral (în cazuri excepționale sau la pacienți cu boli grave asociate);
hemoragii (sub 1%), de obicei minore, rareori necesitând intervenții suplimentare endoscopice sau chirurgicale;
perforații (sub 1‰), care se tratează conservator sau, rar, chirurgical;
risc extrem de mic de deces, raportat doar în cazuri cu patologii severe asociate.
Complicațiile majore pot apărea la 1 din 1.000 de proceduri, însă pot fi tratate eficient dacă sunt recunoscute și tratate prompt.
Solicitați imediat asistență medicală dacă, după endoscopie, apar:
dureri în piept sau dificultăți respiratorii;
dureri abdominale intense sau care se agravează;
dificultăți la înghițire sau dureri persistente în gât;
vărsături (în special cu sânge sau aspect de zaț de cafea);
scaune negre sau cu sânge roșu;
febră și frisoane.
Vă rugăm să precizați dacă:
Sunteți sub tratament cu antiagregante plachetare sau anticoagulante orale (ex.: Aspirină/Aspenter, Acenocumarol/Trombostop, Ticlopidină/Ticlid, Clopidogrel/Plavix, Trifusal/Aflen etc.);
Urmați tratament anticoagulant injectabil (Heparină, Clexane, Fraxiparine etc.);
Sunteți alergic(ă) la medicamente (specificați care);
Aveți tendință la sângerare sau alte boli de sânge;
Ați avut endocardită bacteriană (infecție la nivelul valvelor cardiace);
Suferiți de valvulopatii sau aveți proteze valvulare mecanice ori biologice;
Ați fost diagnosticat(ă) cu boli respiratorii sau cardiovasculare severe ori cu diabet zaharat.
Endoscopia digestivă inferioară (colonoscopia) este o procedură minim invazivă, care utilizează un video-endoscop (un tub flexibil și subțire, prevăzut cu o sursă de iluminare și o cameră video) pentru a examina mucoasa tractului digestiv inferior (rectul și colonul până la valva ileocecală, eventual și ileonul terminal).
Colonoscopia este o metodă performantă de diagnostic, oferind totodată posibilitatea efectuării unor tratamente care pot evita intervențiile chirurgicale. Avantajul principal constă în vizualizarea directă a leziunilor și confirmarea diagnosticului prin prelevare de țesut (biopsii).
Colonoscopia poate fi efectuată:
ca metodă de screening la pacienții asimptomatici peste 50 de ani;
la pacienți cu rude de gradul I diagnosticate cu cancer colorectal (începând de la vârsta de 40 de ani sau mai devreme, conform recomandărilor medicului);
la pacienții cu risc crescut, care pot necesita examinări la intervale mai scurte.
De asemenea, colonoscopia permite diagnosticarea următoarelor afecțiuni, în special când sunt prezente simptome sau semne de alarmă:
dureri abdominale, mai ales în etajul abdominal inferior;
diaree de cauză neprecizată sau alternanța diaree–constipație;
prezența sângelui în scaun;
anemie (scădere a hemoglobinei) de cauză neprecizată sau sângerări digestive inferioare;
scădere în greutate inexplicabilă.
inflamații ale mucoasei intestinale (colită ulcerativă, boală Crohn, colite nespecifice etc.);
colita cu Clostridium difficile (aspect caracteristic, frecvent la pacienți recent internați);
surse de sângerare (hemoroizi, angiodisplazii etc.), care pot fi tratate în timpul procedurii;
excrescențe anormale (polipi pediculați sau sesili/plați), care pot fi rezecați endoscopic;
tumori digestive (cancer de colon sau rect).
De asemenea, colonoscopia este folosită pentru alte proceduri diagnostice sau terapeutice, precum:
prelevarea de biopsii pentru stabilirea diagnosticului de certitudine;
oprirea hemoragiilor diverticulare sau de altă cauză;
dilatarea stenozelor;
rezecția endoscopică a polipilor – metodă esențială pentru prevenirea cancerului colorectal.
Examinarea se efectuează cu un colonoscop de diametru redus, introdus prin anus până la nivelul cecului și al valvei ileocecale (uneori și în ileonul terminal). Procedura urmează traiectul fiziologic al colonului.
Deși este ușor dezagreabilă, colonoscopia nu este în general dureroasă. Durerea poate apărea temporar dacă se formează bucle ale colonoscopului în timpul manevrelor.
La cererea pacientului și cu recomandarea medicului endoscopist, se poate efectua analgosedare profundă, sub supravegherea medicului anestezist.
Durata obișnuită a procedurii este de aproximativ 15–20 de minute, însă poate fi prelungită dacă se efectuează biopsii sau tratamente endoscopice.
Pot apărea, rar, unele manifestări trecătoare:
balonare sau crampe abdominale după procedură;
necesitatea de a rămâne în centrul medical 1–2 ore, până la dispariția efectului sedativului;
reluarea alimentației normale este permisă după 2 ore, când reflexul de vomă reapare;
este recomandat ca pacientul să fie însoțit și să se odihnească în restul zilei.
Complicațiile endoscopiei digestive inferioare, mai frecvente în procedurile terapeutice, pot include:
reacții adverse la sedative, de obicei minore, sub supravegherea anestezistului;
risc extrem de mic de infarct miocardic sau accident vascular cerebral (în cazuri excepționale);
hemoragii (sub 3–5%), de obicei minore, rareori necesitând intervenții suplimentare;
perforații (sub 0,1‰), tratabile conservator sau, rar, chirurgical;
riscul de deces este foarte mic, menționat doar în cazuri excepționale, asociate unor boli grave preexistente.
Complicații majore pot apărea la 1 din 1.000 de proceduri, dar pot fi tratate eficient dacă sunt recunoscute rapid.
Solicitați imediat asistență medicală dacă apar:
dureri în piept sau dificultăți respiratorii;
dureri abdominale care se accentuează;
scaune cu sânge sau închise la culoare;
amețeli, stare generală alterată, febră sau frisoane.
Sunteți sub tratament cu antiagregante plachetare sau anticoagulante orale (ex: Aspirină/Aspenter, Trombostop, Ticlid, Plavix, Aflen etc.);
Sunteți sub tratament anticoagulant injectabil (Heparină, Clexane, Fraxiparine etc.);
Sunteți alergic(ă) la vreun medicament. Dacă da, specificați care: ___________________;
Aveți tendință la sângerare sau alte afecțiuni hematologice;
Ați avut endocardită bacteriană (infecție a valvelor cardiace);
Suferiți de valvulopatii sau aveți proteze valvulare mecanice ori biologice;
Ați fost diagnosticat(ă) cu afecțiuni respiratorii sau cardiovasculare severe, ori cu diabet zaharat.
Pentru o bună vizualizare a mucoasei intestinale este necesară o pregătire atentă a intestinului gros. O pregătire corectă poate reduce timpul investigației și crește confortul pacientului pe durata examinării.
O pregătire necorespunzătoare prelungește timpul procedurii, solicitând un efort suplimentar din partea medicului endoscopist și crescând riscul de neobservare a unor leziuni grave, care ar putea afecta managementul diagnostic și terapeutic al pacientului.
Pregătirea pentru colonoscopie include regim alimentar și administrarea soluțiilor purgative.
Cu 3 zile înainte de colonoscopie începeți regimul alimentar:
carne slabă;
produse lactate;
ouă;
produse de panificație din făină albă fără semințe (pâine albă, biscuiți), orez, paste;
fructe: banane, mere, pere, portocale (se îndepărtează coaja și sâmburii);
legume: cartofi, fasole verde, sucuri de legume strecurate, ciuperci.
fructe uscate sau confiate, zmeură, căpșune, mure, fragi; mere și pere cu coajă, prune, nectarine, kiwi, struguri;
legume: broccoli, varză, porumb, țelină, castraveți, ridichi, spanac; leguminoase: mazăre, linte;
produse din făină integrală sau cu nuci, semințe sau fructe uscate; pâine integrală sau multicereale, orez brun, ovăz, tărâțe;
iaurt cu fructe și cereale.
ultima masă solidă se va servi dimineața;
ulterior, se consumă doar lichide clare, în cantitate suficientă pentru a evita deshidratarea: apă plată, suc de lămâie fără pulpă și fără coloranți, supă strecurată, zeamă de compot, ceai;
nu se vor consuma lapte sau produse lactate după ora dimineții.
Pacienții cu tranzit intestinal lent, constipație sau diverticuli intestinali trebuie să urmeze această dietă 5–7 zile înainte de procedură, cu alimentație preponderent semisolidă (supă, lactate, piureuri, paste, carne slabă, pește).
Pregătirea intestinului începe în ziua precedentă colonoscopiei și constă în administrarea orală a unei soluții care curăță intestinul gros. Obiectivul final este eliminarea unui scaun apos, aproape limpede.
Dacă intestinul nu este bine curățat, examinarea este mai dificilă, iar riscul de a nu identifica toate leziunile crește. Uneori, este necesară repetarea procedurii pentru examinare completă.
Există mai multe tipuri de preparate pe piață, pentru 2 sau 4 litri de soluție, cu gusturi diferite.
Pregătirea cu Fortrans
Cantitate necesară: 4 plicuri de Fortrans (disponibile în farmacii).
Mod de preparare: fiecare plic se dizolvă într-un litru de apă plată; se poate adăuga zeamă de lămâie.
Mod de administrare: soluția se bea constant, câte un pahar la 15 minute, pentru a preveni balonarea, greața și vărsăturile.
Pentru colonoscopia programată dimineața:
Se consumă cei 4 litri începând cu ora 15:00, ziua precedentă, câte 1 litru pe oră;
După consum, se continuă hidratarea cu lichide clare.
Pentru colonoscopia programată după-amiaza:
Se consumă 2 litri începând cu ora 15:00, ziua precedentă, câte 1 litru pe oră;
Se consumă ceilalți 2 litri începând cu ora 18:00, câte 1 litru pe oră;
Se continuă hidratarea cu lichide clare după consum.
Reacții adverse frecvente
greață;
balonare;
borborisme.
Aceste efecte nu impun întreruperea pregătirii dacă sunt tolerate.
Efecte adverse mai rare și mai severe:
deshidratare (cefalee, vertij, lipotimie) – apare dacă pacientul nu consumă suficiente lichide clare;
apariția acestora necesită consultarea imediată a medicului.
Medicația curentă
Medicația cardiologică se administrează conform indicațiilor medicului curant; nu se întrerupe.
Pacientul va informa gastroenterologul despre medicația antiagregantă (Aspirină/Aspenter, Clopidogrel/Plavix) sau anticoagulantă (Sintrom, Trombostop), urmând ca medicul împreună cu cardiologul să decidă ajustarea dozelor.
Pacienții diabetici (tratament cu pastile sau insulină) trebuie să ajusteze temporar medicația pentru a evita hipoglicemia, în timpul pregătirii și post pregătire.
